Gata! E timpul ca visul tau sa se apropie de tine. E timpul ca tu sa fii stapan pe fericirea ta si visul acela sa se apropie de realitate.
GANDURILE
Fiecare dintre noi va merge într-o bună zi să trăiască în
regiunea unde şi-a dirijat gândurile. Deci, când veți pleca din
această lume, veți merge să reîntâlniți regiunea gândurilor
voastre. Dacă aceste gânduri au fost înalte, veți merge în
regiunea cea mai sublimă, şi invers, dacă gândurile voastre au
fost dirijate înspre Infern, veți întâlni Infernul.
Iată cel mai mare adevăr. Deci, dacă voi nu veți cere
decât inteligență, iubire, frumusețe, fiți absolut siguri că nicio
forță a naturii nu vă va putea împiedica vreodată să locuiți în
această regiune determinată, adică în regiunea gândurilor şi
dorințelor voastre.
Omraam Mikhael Aivanhvov
SCRISOARE CĂTRE...
OANA CEA DE DINAINTE
Dragă Oana,
Trebuie să fiu sinceră cu tine, la fel cum am învăţat să fiu sinceră cu mine însămi. Nu mi-ai fost dragă deloc. Am acceptat să mă adresez astfel pentru că am învăţat să accept totul. Şi pentru că accept, nu mai aştept. Am ales deschiderea în locul aşteptărilor.
Nu măştile sociale m-au îndemnat să mă adresez aşa. Ci faptul că acum ştiu şi pot să îmi accept trecutul. Ştiu şi pot să nu mă mai zbat inutil doar pentru viitor. Ştiu şi pot – valoarea lui acum este esenţială pentru construcţia şi evoluţia fiinţei mele. Acum ştiu şi pot.
Tu nu ai ştiut niciodată că ai lângă tine armele minţii tale, redutabile şi fermecătoare – gândurile. Ai ales de prea multe ori, crezând că o faci cu sufletul. Dacă alegeai prin sufletul fiinţei tale, nu aveai cum să greşeşti.
Spuneai că alegi cu sufletul doar pentru a nu recunoaşte că nu alegi cu gândurile. Şi, astfel, intrai în lanţul scuzelor, jus tificărilor inutile, al dezamăgirilor şi întristării.
Atunci când alegeai cu gândurile, cu mintea, o făceai cu gândurile tale negative, fără a percepe minunile care te aşteptau.
Eu am învăţat ce sunt gândurile şi cât de mult contează ele în drumul meu către dragostea necondiţionată. Nu mă mai gândesc doar de dragul de a mă gândi. Nu mai am gânduri sterile pentru că în ele se pot naşte gândurile rele.
Sunt vie, Oana. M-am trezit.
Am ales să nu îmi mai cer fericirea, ci chiar să mi-o construiesc. Să lucrez cu mine, pentru mine. Să mă apăr de gândurile rele, să le înfrâng, să le înlocuiesc. Să mă înconjor şi să mă umplu de energie pozitivă, să fiu flacără pentru a lumina şi nu candelă pentru stingerea lumii.
Nu îţi vorbesc de sus. Locul în care am ajuns nu e nici sus, nici jos, la fel ca şi gândurile.
Ci este vorba de locul în care suntem dintotdeauna şi din care plecăm fără ştirea fiinţei noastre, ca nişte copii zănatici care pierd cheia casei sau uită calea cea dreaptă, fără stricăciune.
Gândurile m-au învăţat că trebuie să iert. Pentru că am deprins din gândurile mele puterea pe care nu ştiam că pot să o dezvolt. Şi, fiind puternică, am putut şi să iert.
Gândurile m-au apărat şi m-au slujit în devenirea mea. Ştiu, poate nu crezi. Pentru că ţie gândurile îţi erau vrăjmaşe. Tu vedeai în ţesătura lor doar un prilej de scufundare. Te adânceai într-un desiş rău, te răneai în ţesătura lor dificilă. Îţi controlai atât de puţin gândurile încât ele ajungeau să te controleze de mult prea multe ori.
Gândurile celorlalţi se năşteau ca săgeţi împotriva ta şi ale geai să te răzbuni, să te încrunţi sau să suferi în singurătăţi uriaşe şi goale. De multe ori, nici nu ştiu dacă doar gândurile rele te făceau să suferi, cât slăbiciunea ta, sămânţa de conştiinţă care îţi spu nea uneori că nu aceasta e calea.
Căci mai presus de forţa gândurilor tale va fi totdeauna forţa ta, a creatorului şi stăpânului lor. Tu eşti stăpânită de gânduri. Eu gândesc, nu sunt gândită de ele.
Lumea nu s-a schimbat. Eu am ales să mă schimb. Am ales să mă întorc la mine, cea dinaintea ta. Să mă caut în vieţi care trec şi să înţeleg fiinţa care rămâne. Am început să mă gândesc la lucrurile la care vreau şi la cele care mă fac fericită. Îmi port ideile nu ca pe semnele unei nobleţi interioare, ci ca pe nişte aripi ale minţii, cu care mă ajut deasupra prăpăstii lor adânci şi cu care mă plimb înspre visuri. Visuri pe care să ştii că mi le împlinesc...
Am vrut să îţi scriu pentru că am ales să mă gândesc la tine. Aveam nevoie să îţi spun că sunt bine, să îţi arăt cât de frumos s-a înălţat gândul de început şi cât de împăcată sunt când mă aşez în sufletul meu, de vorbă cu universul.
Pentru că acum ştiu să mă gândesc la tot ce mă face fericită. În loc să fiu fericită doar pentru că mă gândesc să fiu aşa...
Am lucrat cu şi pentru sufletul meu, lucrând cu mintea mea. Am descoperit că în sufletul deschis către dragostea necondiţionată nu are cum să locuiască gândul cel rău.
Acolo unde nu există nimic, pe câmpul lăsat în paragină pot creşte buruienile. Dar în livezile înverzite, în care rodesc gândurile mele armonizate cu cele ale divinităţii, alături de cele ale universului meu – NU.
Am descoperit că e nevoie de o cameră curată pentru ca lumina să îmi poată scoate în faţa ochilor darurile cele mari şi adevărate. Degeaba vine un potop de lumină, când în suflet se află grămezi de cadavre peste diamantul cât pumnul.
Am aflat din Talmud că atunci când moare un înţelept, suntem cu toţii rudele lui. Am învăţat astfel că atunci când se trezeşte divinitatea în mine, eu trebuie să fiu acasă, prezentă, în fiinţa mea.
Trebuie să-mi pun gândurile în slujba întâmplărilor care mă conţin şi a celor care mă vor cuprinde. Trebuie să gândesc înspre viaţă, nu să mă gândesc la viaţă – şi doar atât. Atunci am învăţat să îmi preţuiesc sufletul şi să îl deschid înspre ceruri. Nu am mai trăit în lucrurile care mă făceau să gândesc cum gândeşti tu. Am ales să trăiesc pentru lucrurile care se află la capătul gândurilor mele. Pentru viaţă. Dar am lucrat şi cu trupul meu. Am învăţat să leg mintea, trupul şi sufletul.
De fapt, nu să le leg eu. Am învăţat că aşa sunt dintotdeauna. Am învăţat de fapt să nu mai cred că există legături între ele. Nu au cum să existe. Nu au fost despărţite vreodată, pentru a mai fi legate la loc.
Am deprins puterea de a mă purta astfel încât să nu chem gândurile rele şi nici să le nasc. Căci drumul nu e doar de la gând la faptă, ci şi invers.
De câte ori, după o realizare măreaţă, nu te gândeai la urmă toarea? Dacă nu ar fi fost cea dintâi, ai mai fi gândit să dobândeşti un succes? Unul, vai, atât de fals, de neînsemnat...
Nici măcar nu îmi mai ascund gândurile. Nu mai ştiu să ascund nimic. Nu mai am cum.
Când am încetat să mă mai ascund, când am învăţat cum să mă dăruiesc lumii pentru a primi toate darurile ei, toată lumea mea a ieşit din colţurile întunecate pe unde o împărţisem, pe unde o dosisem, pe unde şi uitasem că o lăsasem.
Nu te întreb ce faci. Ştiu cum eşti. Și dacă te-aş întreba, ai începe să mi te plângi de toate lucrurile din lume. Mare parte din ele nu ar fi decât în mintea ta, sprijinite de ziduri înalte din gânduri negative.
Iar cele care sunt reale, mare parte ar fi minuni pe care tu le înţelegi drept dezastre, prin prisma gândurilor tale care te orbesc.
Ai tăcea mult şi ai ascunde spaimele în spatele gândurilor tale legate de frică. Mai mult, ai spune ceea ce nu gândeşti, ai gândi în pripă, ai regreta apoi aproape tot ce mi-ai zis. Vei spune că am ajuns să gândim diferit. Aş spune că am ajuns să iubim diferit. De aceea şi gândim diferit. În acelaşi timp, tocmai gândind diferit am ajuns diferit – tu încă te mai amăgeşti poate în ceea ce crezi că ar trebui să fie iubirea. Eu pur şi simplu iubesc. Tu te gândeşti la iubire, eu iubesc.
S-ar putea să nu mă recunoşti.
Am un alt fel de a privi lumea. Chipul meu cel adevărat nu era strâns în puzderia de măşti pe care tu o porţi. Nu în rolul unei judecătoare de oameni stătea menirea mea. Nici deasupra unor sertare cu etichete din hârtie ieftină, împărţind lumea în funcţie de puţinele lucruri pe care le ştiam înainte.
Nici măcar în noianul gândurilor de frică, drept veşnic păzitor, zi şi noapte. Nu mă mai tem, am gândurile curate. S-ar putea să nu mă recunoşti.
S-ar putea să nu mă mai cunoşti. Aproape sigur, de fapt. Pentru că eu... TRĂIESC.
A... MEA,
Oana cea de ACUM.
P.S.: În curând, și TU, cititorule, vei putea să spui asta vechiului TU... Cartea merge mai departe...
MANUAL DE FERICIRE
GÂNDURILE
• Suferinţa din spatele unui gând
• Tot ce nu ştim despre gânduri
– Cum elimini gândurile rele?
• 7 paşi
• 3 întrebări pentru tine 25
SUFERINȚA
DIN SPATELE UNUI GÂND
De mult prea multe ori, cauza principală a răului pe care îl simţi şi pe care îl faci este neştiinţa.
Ţi se întâmplă de zeci de ori să greşeşti fără voie, să crezi în necunoştinţă de cauză, să arunci plasa gândurilor tale asupra lucrurilor şi oamenilor fără să fii măcar o secundă conştient de efectul lor şi fără să îţi acorzi un minim răgaz în care să îţi cer cetezi gândurile şi rostul lor.
Acelaşi lucru se petrece într-un mod aparent uimitor şi cu trupul tău. Dacă efectele gândurilor asupra spiritului, stării, dispoziţiei şi activităţii unui om capătă tot mai mult certitudine ştiinţifică, nu trebuie să te îndoieşti nici de efectul lor asupra mecanismelor care se desfăşoară în trupul tău.
Nu trebuie să uiţi că această carte se adresează fiinţei tale totale, fără separări de circumstanţă între trup şi gând. Îţi vorbesc acum ca unei fiinţe care va învăţa să fie fericită şi să exploreze fericirea în totalitate, dar şi cu toate mijloacele cu care a fost înzestrată.
Încă de la scrierile străvechi ale Sfinţilor Părinţi creştini, din experienţele – catalogate drept paranormale – a sute de martori şi participanţi, din rezultatele explicabile ştiinţific ale cer cetătorilor şi eminenţelor medicinii din secole şi colţuri diferite ale lumii, relaţia dintre gânduri şi funcţionalitatea trupului tău capătă un contur tot mai bine delimitat.
Bioenergeticianul Serghei Nicolaevici Lazarev concluziona un studiu remarcabil legat de conexiunea reală dintre gânduri şi afecţiuni.
„În fiecare om există un suflet, începutul sacru, ceva omenesc şi ceva animalic. În stare normală, trupul trebuie să primească hrana de la suflet, sufletul de la spirit, iar spiritul de la Dumnezeu. Exclu derea oricăreia din aceste verigi este inadmisibilă, iar viața bazată doar pe principiul primitiv al îmbuibării trupului, fără a da atenție si celorlalte verigi, reprezintă calea cea mai sigură spre regres.”
Devine, aşadar, o realitate de care nu trebuie doar să ţii seama, ci pe care trebuie să o adaptezi şi să o foloseşti în beneficiul devenirii tale.
Întâi de toate, trebuie să ai grijă de gândurile tale în aceeaşi măsură în care trebuie să ai grijă cu ele. Gândurile reprezintă un mijloc, un transportator de a cărui putere nu suntem încă deplin conştienţi dar cu siguranţă un vehicul impresionant atât prin structură cât şi prin efecte.
Gândul uman reprezintă o armă măreaţă, construită genial şi cu care, dacă nu ştii cum să o foloseşti, poţi produce dezastre la fel de mari pe cât de uriaşe ar fi beneficiile în urma unei cu noaşteri adevărate.
Gândurile, mai mult decât cuvintele, au repercusiune directă asupra întregului arsenal de elemente pe care îl reprezinţi.
Cuvintele sunt un factor de tranzit, un purtător al gânduri lor, care potenţează şi influenţează efectul lor. Distanţa de la gânduri la rezultate poate însă să ardă această etapă a cuvintelor.
Este suficient doar să ne gândim la rugăciunile din gând, de atâtea ori mai puternice în milioane de cazuri decât sporovăielile lipsite de substanţă ale celor care se roagă de faţadă sau de complezenţă.
Gândirea se prezintă ca o panoplie mobilă de energii diferite, în permanentă mişcare, creându-se din sine şi influenţând categoric şi constant orice aspect al existenţei. Lupta cu gându rile trebuie să devină pentru devenirea ta o conlucrare cu acestea.
E un proces greu, dar unul indispensabil devenirii tale. Renunţarea la gândurile rele sau negre este uşor de formulat, însă extrem de dificil de realizat şi, mai apoi, de pus în aplicare. Însă pentru a lumina, în final, trebui mai întâi să rezişti arderii.
Atunci când gândurile se transformă în jignire, ofensă, pizmă, răutate seacă, dorinţa răului pentru celălalt, ficatul este organul care primeşte întreg aportul de energie negativă dez lănţuită.
Este vorba de efectul unui bumerang. Dar un efect înmulţit. Pentru că toate gândurile acestea, crescute în sensul negativ al acestor categorii de sentimente, se eliberează pentru a se întoarce multiplicat în reacţii dăunătoare în funcţionarea ficatului.
Amărăciunea, descurajarea, disperarea au acelaşi efect. Pu tem găsi totdeauna cauze pentru orice afecţiune, dar medicina rămâne inertă în faţa unor complicaţii sau apariţii bruşte de afecţiuni ce nu se pot justifica doar din raţiuni alimentare, congenitale sau de altă natură.
La fel cum şi în cazul cancerului sau al altor afecţiuni grave de acelaşi fel, puterea gândirii pozitive a fost demonstrată atât ştiinţific, cât şi empiric, prin multitudinea cazurilor concrete, la nivelul ficatului gândurile rele reprezintând un factor determinant, un potenţator periculos sau un declanşator agresiv.
Când vorbim, însă, de atacuri directe, ascuţite, răzbunări convulsive, jigniri făţişe, certuri oscilante, cel mai mult are de suferit inima.
La nivelul sistemului circulator şi, mai ales, asupra inimii funcţionează aceste bruşte atacuri negative ale gândurilor, atât atunci când tu eşti emiţătorul lor, cât şi atunci când te afli la capătul celălalt al gândurilor negre.
Inima este supusă unor impulsuri negative care dereglează întregul ritm şi destabilizează funcţiile biologice din cadrul parametrilor lor normali.
Gândeşte-te la durerile de inimă resimţite în urma unor şocuri de altă natură şi vei înţelege şi mai uşor consecinţele nefaste ale unor gânduri rele. Se respectă acelaşi mecanism de afectare, centrat pe ideea surprinderii şi a violenţei ata cului.
Efectul placebo nu reprezintă decât un summum de gânduri pozitive şi atitudini centrate corect în jurul unei situaţii medicale limită, cu scopul de a declanşa în organism reacţiile fireşti de luptă cu boala.
În sens invers, organele reacţionează la fel de firesc la atacu rile concertate, în cazul ficatului, dar şi la cele spontane, în cazul inimii.
O altă modalitate în care ne pricinuim sau ne este pricinuit răul fizic prin intermediul gândirii negative priveşte constanţa, periodicizarea acestor gânduri.
Atunci când avem de-a face cu acelaşi gând negativ reluat la diferite intervale de timp sau atunci când întreaga energie a gândurilor noastre se canalizează sau este canalizată asupra aceloraşi subiecte (întâmplări, conjuncturi, oameni) declanşatoare de supărare, cel care preia efectele ne gative este stoma cul.
Se vorbeşte tot mai adesea de efectele nebănuite ale stresului asupra organismului uman. Se conturează pe zi ce trece le gături tot mai reale între variate tipuri de afecţiuni şi complicaţii şi puterea negativă pe care o are stresul.
În cazul nostru, discutăm de ulcer în forme multiple, probleme de digestie şi altele. Ei bine, stresul în sine am putea risca să spunem că nu există.
Stresul reprezintă, la fel ca şi efectul placebo, dar în sens invers, o totalitate de gânduri receptate sau create, cu diferite trăsături şi modalităţi de operare, dar care au un element co mun, care le reuneşte – negativitatea, răul.
Toate gândurile axate pe această traiectorie devin termenul general de stres. De ce nu există stresul în sine? Pentru că el reprezintă doar seria de percepţii pe care le avem noi despre lucruri, oameni sau întâmplări.
Presiunile exterioare, dramele şi accidentele, stările negative sunt ceea ce sunt doar pentru că în cutia de rezonanţă din interiorul nostru capătă aceste valenţe.
Cu alte cuvinte, gândurile noastre le fac ceea ce sunt şi tot gândurile noastre lucrează ulterior la unificarea lor în ceea ce numim stres. Fireşte, tocmai gândurile negative de care acum vei începe să te eliberezi.
Ficatul este un organ care se regenerează, inima este construită pentru a rezista, din inerţie şi printr-un mecanism remarcabil de autoreglare, şocurilor exterioare; stomacul îşi continuă funcţionarea chiar şi în condiţii deosebit de grele.
Toate aceste lucruri sunt adevărate, dar la fel de adevărat este faptul că efectele gândurilor negative nu se produc totdeauna dintr-odată.
Până şi supărările mari, conjuncturile cu consecinţe aparent iremediabile, acţionează într-un mod deosebit de subtil şi eficace.
Un alt drum pe care se înscriu gândurile negative este cel al deznădejdii, faţă de sine, de soartă, de Dumnezeu sau de cei lalţi.
Deznădejdea se naşte firesc dintr-o nemulţumire, o inadaptare la aşteptările construite în van, o stare de nepotrivire cu realităţile vii din jurul nostru. Atunci când gândurile sunt lăsate să ţeasă această plasă periculoasă a deznădejdii, riscă să acopere treptat aproape orice aspect al vieţii noastre.
